DUMINICA MARE A LUI GRIGORE VIERU

Destinul creator al omului de după izgonirea din Rai se desfăşoară ciclic, în şapte zile. Primele şase sunt ale penitenţei, ale trudei, ale suferinţei şi chiar ale morţii, pentru a şaptea, Duminica (în realitate – prima, ca început pur, învietor, aidoma dimineţii pentru zi), omul să revină în paradis, să se facă vrednic de o clipă a armoniei divine. Acestea sunt „exerciţii” pregătitoare, prin rugăciune şi muncă, pentru Învierea de Apoi, cea întru veşnicie. Grigore Vieru găseşte că poetul, creatorul, în genere, poate concentra fiecare săptămână a lui Dumnezeu într-o zi. 23 de ore din cele 24 sunt cât şase zile de penitenţă completă, culminând cu noaptea cea neagră, pentru ca să ajungem în clipa astrală a dimineţii, la răsăritul Soarelui. De aici insistenţa poetului de a numi dimineaţa duminica zilei, „sărbătoarea” ei neîntinată, substitut al Învierii. Şi Vieru o face nu fără temei, căci ştim ce spun Biblia şi Sfinţii Părinţi despre roua şi lumina dimineţii. Dar Grigore Vieru are un veritabil cult pentru fiecare zi a săptămânii, fiecare avându-şi noimele ei, încât poetul concepe în acest ritm ciclic însăşi viaţa. „Nu poţi unge pâinea zilei de marţi – zice Vieru – cu mierea zilei de luni sau de miercuri.”1 Un volum se intitulează Steaua de vineri, însă în poeme sunt numite şi celelalte zile ale săptămânii, privilegiată, din acest punct de vedere, fiind duminica. Dintre critici, a remarcat importanţa simbolisticii zilelor săptămânii Stelian Gruia, el raportându-le, îndeobşte, la vârstele iubirii, în număr de şapte. Nu voi relua corespondenţele semnalate de Stelian Gruia, dar e de sesizat că el trece, totuşi, surprinzător de repede peste duminică. În schimb, a intuit ceva din importanţa ei Ana Bantoş, fapt remarcat şi în Periplu critic. În teologia creştină, simbolistica zilelor se concentrează în Săptămâna Mare. Ea este săptămâna patimilor provocată tot de păcatele omenirii, de ură şi zavistie: „Aceste două patimi au fost pricina suferinţelor şi morţii Domnului nostru Iisus Hristos”.2 Dacă ne aducem bine aminte, aceste două patimi sunt cele care au stat insistent în atenţia lui Grigore Vieru, ele afectându-l nu numai pe Mântuitor, ci şi soarta neamului românesc, mai mult decât pe a altor popoare, oglinda cea mai dezolantă find chiar Basarabia, însă şi>>>>>>>>

Anunțuri

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: